Lia Olguța Vasilescu critică în termeni duri atitudinea lui Ilie Bolojan și spune că activitatea Guvernului este complet blocată doar din cauza lui. Aceasta consideră că premierul ar trebui să plece dacă legea magistraților nu va fi adoptată în Parlament și spune că este posibil ca PSD să inițieze o moțiune de cenzură.
Olguța Vasilescu a dat de înțeles că PSD îl va demite pe Bolojan dacă legea magistraților nu este adoptată în Parlament.
“Probabil vom iniția o moțiune de cenzură împotriva lui Bolojan. Poate nu ajungem acolo. Decizia noastră de astăzi a fost de a-i transmite premierului Bolojan că dacă se încăpățânează să meargă la fel cu aceeași lege care a fost deja declarată neconstituțională și care știm că va fi declarată neconstituțională și nu acceptă o altă formă de lege, atunci trebuie să-și asume din punct de vedere politic.
Aflăm în spațiul public că PSD e împotriva reformei pensiilor speciale. Cred că vreo șapte guverne până acum au încercat să rezolve această chestiune, la CCR se blochează. Când s-a discutat despre această lege a pensiilor speciale ale magistraților, discuția a fost astfel: haideți să facem un grup de lucru cu magistrații ca să ne asigurăm că trece, altfel, dacă nu îi băgăm în seama, vor abuza de toate pârghiile pe care le au. Noi am propus să ne întâlnim cu magistrații. În realitate, ministrul Justiției transmite că legea nu poate să treacă dacă legea nu are aviz CSM. Nu se ține cont de asta. Au mai picat legi la CCR din cauză că nu existau avize”, a spus Lia Olguța Vasilescu, în emisiunea „Ai aflat! Cu Ionuț Cristache”.
Sursa: Stiripesurse.ro
Sursa: Ecopolitic.ro





