Guvernul a aprobat, joi, o serie de măsuri pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a alegerilor locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Buzău, primarul general al municipiului București, primarii din unele circumscripții electorale, din 7 decembrie 2025, stabilind, între altele, un proiect pilot destinat facilitării exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere.
Potrivit unui comunicat al Executivului, măsurile sunt necesare întrucât termenul scurt până la debutul perioadei electorale, respectiv 2 noiembrie 2025, nu permite derularea completă a procedurilor pentru asigurarea materialelor electorale.
Concret, prin aceste măsuri se creează cadrul juridic și se asigură resursele necesare instituțiilor implicate – Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne, Institutul Național de Statistică, instituțiile prefectului, autoritățile locale și organismele electorale – pentru organizarea în condiții corespunzătoare a alegerilor și pentru evitarea eventualelor blocaje instituționale, administrative sau financiare.
Astfel, pentru realizarea în condiții de siguranță și în termenele prevăzute de lege a materialelor electorale, Regia Autonomă ‘Monitorul Oficial’ va imprima buletinele de vot, Compania Națională ‘Imprimeria Națională’ S.A. va confecționa timbrele autocolante, iar Regia Autonomă ‘Monetăria Statului’ va confecționa ștampilele cu mențiunea ‘VOTAT’. Cheltuielile aferente vor fi suportate din bugetul Autorității Electorale Permanente. Hârtia necesară imprimării buletinelor de vot va fi furnizată de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, la prețul de înregistrare în contabilitate, conform specificațiilor tehnice ale produselor aflate pe stoc.
Totodată, pentru prelucrarea și validarea datelor în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, autoritățile publice centrale și locale implicate vor sprijini implementarea și funcționarea sistemului, cu personal propriu (informaticieni).
‘Autoritatea Electorală Permanentă va implementa, în cel puțin șase secții de votare din municipiul București, un proiect pilot destinat facilitării exercitării independente a dreptului de vot de către alegătorii cu dizabilități de vedere, în vederea creșterii accesibilității procesului electoral. Cheltuielile aferente proiectului pilot vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Autorității Electorale Permanente, în limita sumelor aprobate prin hotărârea Guvernului privind organizarea alegerilor locale parțiale din 7 decembrie 2025’, conform comunicatului.
De asemenea, potrivit ordonanței de urgență, pentru personalul implicat în organizarea alegerilor locale parțiale din 7 decembrie 2025 se mențin cuantumurile indemnizațiilor stabilite pentru alegerile din 4 mai 2025.
Finanțarea cheltuielilor aferente organizării alegerilor locale parțiale din 7 decembrie 2025 se asigură astfel:
– din bugetul Autorității Electorale Permanente – plata indemnizațiilor personalului tehnic auxiliar desemnat în birourile electorale județene, oficiile electorale și birourile electorale de circumscripție;
– din bugetul Ministerului Afacerilor Interne – plata indemnizațiilor membrilor birourilor electorale, operatorilor de calculator, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar desemnat de prefecți;
– din bugetul Ministerului Afacerilor Interne – acoperirea cheltuielilor pentru activitățile de ordine și siguranță publică;
– din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin Institutul Național de Statistică – plata indemnizațiilor statisticienilor.
Sursa: AGERPRES
Sursa: Ecopolitic.ro





