În ediția de luni a emisiunii marca Gândul Ai Aflat!, jurnaliștii Ionuț Cristache și Ion Cristoiu au discutat profilul președintelui Nicușor Dan comparativ cu foștii șefi de stat, dar și în contextul cadrului politic actual. Astfel, apreciază cunoscutul gazetar și scriitor, actualul președinte face o figură neașteptat de modestă. Mai mult, manifestă multe dintre clișeele demagogice și greșelile politicienilor români.
Invitatul a dat detalii despre cele 5 promisiuni încălcate de președinte, așa cum a scris azi detaliat Gândul. Ion Cristoiu a explicat de ce se poate vorbi de un mandat nefiresc de slab.
„V-am mai spus în fiecare emisiune, chiar că mi-am pus mare încredere în omul ăsta. A venit din societatea civilă, dar e o dezamăgire. Felul lui, e totuși oengist, nu e politruc, măcar atâta… Repetă toate greșelile politruce, eu la ora actuală nu văd ceva să-l deosebească de președinții politruci“.
Deși admite că nu l-a votat la scrutinul prezidențial din luna mai, fondatorul Evenimentului Zilei mai punctează că avea așteptări mai mari de la șeful statului.
„Nu mă așteptam să fie așa slab. E un clișeu că politrucul de la Cotroceni se duce imediat să sprijine un partid sau un candidat. Are toate clișeele proaste, politicianiste din România”, a conchis Cristoiu. În aceeași intervenție, analistul politic avertizează că mandatul slab al președintelui este mai riscant decât pare. Prin încălcarea statutului instituției prezidențiale, Nicușor Dan le poate transmite românilor o anumită lehamite față de ideea de președinte.
Sursa: Ecopolitic.ro





