În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a vorbit despre cum Bolojan nu se poate atinge de companiile de stat.
Invitat la Marius Tucă Show, Valentin Stan a vorbit despre cum Bolojan nu se poate atinge de companiile de stat. Acesta a început prin a spune că oamenii de rând au fost învățați că trebuie să strângă cureaua. În același timp, în companiile de stat, salariile sunt de 20 de mii de euro. Istoricul susține că Bolojan nu se poate atinge de companiile de stat pentru că au contracte de muncă foarte bine concepute. Acesta susține și că Bolojan a pasat sarcina spre fiecare minister în parte.
„Fii atent, aici, micuțule. După ce i-am învățat pe români că magistrații sunt pelagra, le explicăm românilor că ei trebuie să strângă, nu-i așa, curelușa. Mafiile, însă, din companiile de stat, care își dau salarii de 20.000 euro pe lună, nu putem… Știi de ce nu putem? Pentru că și-au făcut ăia niște contracte beton și nu ai ce să le faci. Dar fii atent, asta știi cum era, era până deunăzi, până când și-a dat el (n.r. Ilie Bolojan) seama, mă, că pute a porc treaba asta. Adică distrugem România, nenorocim oamenii, punem CASS-uri pe mămici, pe veterani, aruncăm TVA-ul în aer, facem ca toate visele, bă, da, ăia au contracte mari și bine făcute, mă, și nu putem. Și după ce s-a mai gândit el, fiindcă e un om foarte inteligent… Asta cu contractele, de fapt, nu e treaba mea. Știi a cui e? A miniștrilor. Adică el se extrage din povestea asta și lasă la miniștri. Că mafiile au fost, știi cum, departajate așa. Unu la un aeroport, altul la o fabrică de pulberi și ce mai au ei pe-acolo și nu-i atingem, că sunt ai ălora care au dat miniștrii. Te-ai prins? Dar dacă le pot rezolva miniștri, cât de prost să fii tu, măi micuțule, încât să spui că au contracte beton. Păi dacă au contracte beton, cum le rezolvă miniștrii?”, spune Stan.
Sursa: Ecopolitic.ro





