Un dosar penal uriaș, instrumentat de procurorii DIICOT, zguduie din temelii mediul de afaceri și clasa politică. Perchezițiile efectuate în județul Bihor vizează un prejudiciu estimat la aproape 400 de milioane de euro, bani proveniți dintr-un ajutor de stat declarat ilegal și legat de grupul de firme al fraților Micula. Ancheta ridică întrebări serioase despre felul în care fondurile publice au fost alocate, în regim de urgență, de guvernul condus atunci de Ludovic Orban. Despre acest caz ne spune mai multe Victor Ciutacu, scrie romaniatv.net.
„Sunt destui oameni la vârful țării care nu dorm bine după anunțarea perchezițiilor DIICOT din județul Bihor într-un dosar penal complex de evaziune fiscală și delapidare, numit Jupiter 4. Prejudiciul estimat de procurori, legat de un ajutor de stat declarat ilegal, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro, vizează grupul de firme al celebrilor frați Micula”, spune Victor Ciutacu în exclusivitate la România TV.
„Mormanul de bani a fost alocat, de la fondul de rezervă al prim-ministrului, în regim de urgență, imediat cum s-a instalat la Palatul Victoria, de Ludovic Orban. Sigur, actualul consilier prezidențial are, ca întotdeauna, explicațiile la el și le oferă oricui îl întreabă. Dar pe cine mai interesează detaliile când e vorba de aproape jumătate de miliard de euro? Bani virați cu o rapiditate suspectă, când venea virusul ucigaș peste noi și cu totul altele ar fi trebuit să fie prioritățile unui guvern zdravăn la minte. Și care, ulterior, ar fi trebuit să ajungă, din nou, în visteria statului, care a câștigat procesul într-o cale extraordinară de atac”, mai spune Victor Ciutacu.
„Pe care Ludovic Orban și Florin Cîțu, ministrul al finanțelor la vremea respectivă, n-au mai avut răbdarea să o aștepte. Decizie care, dacă s-ar fi adoptat când era Codruța Kovesi șefă la DNA, i-ar fi aruncat pe amândoi instantaneu după gratii. Haideți să ne întoarcem de unde rămăsesem înaintea parantezei. Statul român are de luat un purcoi de bani, plus dobânzi și penalități, numai că că prinde orbul, scoate-i ochii.
Faimoșii Chemichal Brothers, cum erau alintați când rupeau piața cu carbogazoase cu gust de detergent și palincă pură cu aromă de gaz lampant, n-or fi fost tâmpiți să stea cu averea aia în cont până o veni statul român s-o revendice. Și nici să-i lase pe mâna beizadelei iresponsabile, pe care a lovit-o subit suveranismul. Așa că au făcut repede vânt banilor, să nu prindă miros de mucegai. Sigur, ar fi putut, în schimb, să-i investească în activele de turism luate pe nimic de la stat și lăsate în paragină în județul Bihor.
Sursa: Ecopolitic.ro





