AcasăPoliticaMircea Abrudean: 75 de ani de relații diplomatice România-Mongolia, aniversați la Senatul...

Mircea Abrudean: 75 de ani de relații diplomatice România-Mongolia, aniversați la Senatul României

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, anunță că Senatul României a găzduit un eveniment special dedicat marcării a 75 de ani de relații diplomatice dintre România și Mongolia.
Ceremonia a reunit oficialități, membri ai corpului diplomatic și reprezentanți ai comunității mongole din România, într-o atmosferă de prietenie și respect reciproc.
În intervenția sa, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a subliniat: „Această aniversare evidențiază prietenia de lungă durată dintre cele două țări și interesul comun de a consolida cooperarea în diverse domenii, inclusiv pe plan parlamentar. Aș spune că ne aflăm într-un moment foarte bun și astăzi putem sărbători cu adevărat realizările noastre comune – trecute, prezente și, mai presus de toate, viitoare!”
Evenimentul a fost completat de momente artistice deosebite: un recital de muzică tradițională mongolă susținut de formația „Khukh Mongol”, urmat de un moment de folclor autentic maramureșean interpretat de Andreea Ghițiu. Totodată, invitații au putut admira expoziția fotografică „Diversity of Mongolia”, o incursiune vizuală în cultura și tradițiile mongole.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks