Președintele Nicușor Dan a declarat azi că tema pensiilor magistraților a fost transformată într-un subiect de campanie politică, deși există un consens în societate că problema trebuie corectată. Șeful statului a subliniat că situația actuală, în care pensiile sunt egale cu salariile, este „absolut nefirescă”.
„Problema cea mai mare este că avem o chestiune administrativă serioasă – printr-o decizie politică de acum mulți ani, pensiile au ajuns mai mari decât salariile, iar acum sunt egale cu acestea, ceea ce este absolut nefiresc. Există un acord în societate că această problemă trebuie corectată. Nimeni nu contestă acest lucru. Problema colaterală este că subiectul a devenit un subiect de campanie politică, iar magistrații, din cauza acestei campanii politice, au devenit un fel de ‘vinovați de serviciu’, ceea ce nu este normal”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a adăugat că speră ca în cursul lunii noiembrie să fie găsită o soluție la această problemă.
Declarațiile vin în contextul întâlnirii pe care șeful statului o are, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare, tema principală fiind reforma pensiilor magistraților.
Vineri, președintele anunța că discuțiile pe această temă „se apropie de un compromis”, menționând că există mai multe aspecte tehnice în analiză și că speră ca proiectul să poată fi finalizat și asumat de Guvern până la 28 noiembrie. „Trebuie să fim optimiști”, a spus atunci șeful statului, referindu-se la riscul de a pierde bani din PNRR din cauza întârzierii reformei.
Nicușor Dan a făcut declarațiile dimineață, când a depus o coroană de flori la Monumentul lui Corneliu Coposu din București.
Sursa: Ecopolitic.ro





