Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat luni că, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, alianţa este optimistă în ceea ce priveşte şansele constituirii unei majorităţi de centru-dreapta stabile şi echilibrate. ‘I-am transmis preşedintelui poziţia consecventă a USR PLUS. A fost un mesaj în care ne-am exprimat aşteptarea şi decizia de a intra într-o coaliţie prin care să construim, nu să facem încă o improvizaţie similară cu cele de 30 de ani. A fost un mesaj prin care noi am spus foarte clar că este important ca această coaliţie, care se va forma în perioada următoare, – şi transmitem acest mesaj – suntem foarte optimişti că vom ajunge la o soluţie. După consultările de astăzi suntem optimişti că e o şansă reală pentru România să avem o majoritate de centru-dreapta stabilă şi echilibrată. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis. Este important ca această coaliţie să nu fie una pentru şase luni, pentru un an de zile, ci să fie o coaliţie cu potenţial de a guverna România patru ani de zile şi de a face acele reforme atât de importante’, a afirmat Dan Barna. El a menţionat că, în cadrul discuţiilor, USR PLUS l-a susţinut pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, astfel încât coaliţia care ar urma să se formeze să fie una ”echilibrată’ şi care să transmită un mesaj de stabilitate. ‘Dacian Cioloş a fost şi este propunerea USR PLUS pentru poziţia de premier, în situaţia în care cei de la PNL vor opta pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor. Miza este una foarte clară. După ce vom reuşi să găsim o soluţie echilibrată, şansa României de a avea un guvern stabil va fi una reală’, a spus Barna. Conform acestuia, în cadrul discuţiilor de la Cotroceni, Klaus Iohannis a arătat că îşi doreşte ca PNL, USR PLUS şi UDMR să formeze o majoritate. Acesta a mai precizat că USR PLUS este gata să continue discuţiile în vederea constituirii unei majorităţi, având ‘toată încrederea’ că se va ajunge la o înţelegere.