Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că nu ar trebui să intrăm în anul 2021 cu un guvern interimar, adăugând că, în acest sens, PNL şi USR PLUS trebuie să ajungă la o concluzie, pentru că reprezentanţii Uniunii ‘au fost cei mai flexibili’ la masa negocierilor de până acum. ‘E prima ţintă – să avem pe 23 (decembrie – n.r.) un guvern. Dacă nu reuşim, pe 26, 27. Înainte de 31 noi considerăm că trebuie să învestim noul guvern. (…) N-ar trebui să trecem în anul 2021 cu guvernul interimar. Noi mergem pe varianta PNL, trebuie să aibă dreptul de a desemna primul ministru şi trebuie să ajungem la o concluzie şi la un consens în coaliţie’, a declarat Kelemen Hunor, într-o conferinţă de presă. Liderul UDMR a reafirmat că formaţiunea pe care o conduce nu susţine un cabinet tehnocrat. ‘Am spus la Cotroceni ca e nevoie de un guvern politic, condus de un om politic, nu de un tehnician, nu de un independent, nu de un tehnocrat, de un semi-tehnocrat sau de un semi-independent. Dar, sigur, acest lucru îl vom afla când ne vom aşeza din nou la masa negocierilor, dacă între timp mai ales colegii din PNL şi din USR ajung la o concluzie, pentru că noi am fost cei mai flexibili, nu noi am blocat aceste discuţii. (…) Trebuie să continuăm discuţiile. Argumentele politice şi argumentele aritmetice trebuie combinate în aşa fel încât la finalul discuţiilor să existe o înţelegere şi discuţiile pot fi considerate că s-au terminat în acel moment când ne-am înţeles pe linie. Nu putem accepta să discutăm prima dată despre Parlament, apoi reluăm cu Guvernul. Nu. Înţelegerea trebuie să fie pe linie şi atunci se poate găsi acel echilibru necesar pentru funcţionarea coaliţiei’, a adăugat Kelemen Hunor.