AcasăPoliticaGrindeanu: PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar

Grindeanu: PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar

PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar, dar este de acord cu eficientizarea activității aparatului central, a declarat miercuri președintele partidului, Sorin Grindeanu.

”În urmă cu două zile în coaliție s-au închis discuțiile pe administrația locală pe ceea ce înseamnă reducerile de 30%, cu prag la 20%, cu posibilitatea, în anul 2026, să alegi partea de reduceri, nu cea de disponibilizări, asta s-a închis și toată lumea e de acord.

 

A rămas deschisă și s-a discutat partea de administrație centrală, unde, bineînțeles, chiar colegi care ieri s-au grăbit să-și arate dezacordul public au spus că discuțiile trebuie să rămână deschise, dacă e să vorbim de o decizie în coaliție, deschise pe zona de apărare, de ordine publică și așa mai departe.

 

Deci, discuțiile pe administrația centrală nu au fost închise, ca să clarific, în coaliție. Noi, azi, am făcut un Birou Politic Național și am cerut părerea colegilor mei legat de acest subiect și am cerut un vot.

 

Votul a fost unanim, PSD nu susține tăierea și reducerea salariilor în sectorul bugetar’, a afirmat Sorin Grindeanu într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks