Europa are nevoie de o direcție clară pentru anii care vin. De aceea, în cadrul mecanismului prin care toate instituțiile europene analizează împreună viitorul, lucrăm la scenarii și soluții pentru 2040: democrație mai puternică, tehnologie europeană competitivă, o Europă sigură și corectă între generații, declară europarlamentarul PSD Victor Negrescu.
”Ca vicepreședinte al Parlamentului European, coordonez acest proces și mă asigur că preocupările oamenilor se regăsesc în aceste analize de viitor. Și România are nevoie de un astfel de demers prin care să își construiască o viziune pe termen lung.
Este o muncă discretă, dar esențială: pregătim europenii pentru schimbările rapide care vin, astfel încât Uniunea să rămână relevantă și puternică.
Viitorul se construiește cu viziune și responsabilitate”, spune Negrescu.
Sursa: Ecopolitic.ro





