„Un bloc de 11 etaje se ridică lângă mormintele din Cimitirul Bellu, iar proiectul, autorizat de Primăria Sectorului 4 în 2023, a stârnit un val uriaș de reacții printre bucureșteni, de la indignare până la umor negru”, scrie libertatea.ro.
„Primăria Sectorului 4 din Capitală, condusă de Daniel Băluță, candidat la funcția de primar general, a autorizat construcția unei clădiri cu ieșiri în consolă ce intră peste terenul Cimitirului Bellu Ortodox. Practic, o parte a clădirii ce se înalță în Sectorul 4 se va afla peste mormintele din cimitir. Lucrările pentru ridicarea clădirii au termen de 24 de luni și au fost demarate la începutul acestui an.
Imaginile publicate de Iliescu Cătălin Lucian, președintele Comisiei de Cultură și Culte a CGMB, au devenit virale pe Facebook, însoțite de critici atât administrative, cât și morale.
Iliescu scrie în postarea sa că proiectul a fost aprobat pe baza unui Plan Urbanistic de Detaliu votat în 2023, derivat dintr-un PUG din 2009, iar lucrările au început în 2025. Acesta afirmă că decizia este „discutabilă legal, încălcând orice moralitate creștină” și subliniază schimbarea destinației inițiale a proiectului: „Tema inițială a fost schimbată din birouri în locuințe.” Mai mult, terenul se află în zona de protecție a unui monument istoric, ceea ce, potrivit lui Iliescu, ar fi impus avize suplimentare: „Terenul se află în zona de protecție a unui monument istoric fiind necesare avize suplimentare ale Direcției de Cultură a Municipiului București și Ministerul Culturii. Oare există?”
Acesta critică lipsa de rigoare și responsabilitate a aleșilor locali: „Aleșii trebuie să înțeleagă că în afară de orice, există profesionalism, credință și omenie. Cum își plâng oamenii morții la umbra unui bloc de 11 etaje ieșit în consolă peste mormintele lor?”.
Primăria sector 4 spune că terenul vizat în articol a aparținut inițial Ministerului Agriculturii, dreptul de proprietate a fost intabulat de o societate comercială în 2006, terenul fiind deja afectat de 10 construcții care au fost demolate legal în 2017. Prin urmare, Primăria Sectorului 4 subliniază că nu au existat morminte pe suprafața acestui teren. Construcția la care se face referire este realizată în baza unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în 2009. Refuzul emiterii unei autorizații conforme cu acest PUZ, deja existent, ar fi putut constitui un abuz în serviciu din partea autorității locale; astfel, decizia de autorizare nu a aparținut exclusiv „primăriei lui Daniel Băluță”. Același PUZ din 2009 stabilește și reglementările urbanistice, inclusiv suprafața maximă construibilă (actualmente mai mică decât a construcțiilor demolate) și limitele de retragere. Conform documentației de autorizare care preia reglementările PUZ, limitele de retragere sunt: minimum 4,35 m la nord, 15 m la est, 4,3 m la sud și 15 m la vest. Ca urmare, susținerile privind o presupusă „ieșire în consolă peste terenul Cimitirului Belu Ortodox” sau nerespectarea retragerilor minime sunt, în opinia Primăriei, nefundamentate”.
Sursa: Ecopolitic.ro





