AcasăStiri generaleMureş: Adolescentă de 16 ani, în stare gravă în spital după ce...

Mureş: Adolescentă de 16 ani, în stare gravă în spital după ce a fost înjunghiată de prieten cu un cuţit

O adolescentă de 16 ani se află în stare gravă în spital, după ce a fost înjunghiată în mod repetat cu un cuţit de către prietenul ei, care ulterior a fugit de la locul faptei, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş. Agresiunea asupra minorei s-a produs în seara zilei de 10 decembrie, aceasta ajungând la spital în şoc hemoragic şi necesitând intervenţii chirurgicale. Cel care a înjunghiat-o a fost prins cu ajutorul unui angajat al unei benzinării, care a observat sângele de pe mâinile lui. ‘Autorul agresiunii a fost identificat în aceeaşi seară, acesta fugise de la locul faptei, dar a fost prins la scurt timp, mai ales ca se oprise la o staţie de alimentare cu carburant unde a intenţionat să intre în baie şi să se spele de sângele victimei, dar a fost văzut de către angajatul staţiei de carburant, care a remarcat sângele de pe mâinile acestuia, a cerut sprijinul paznicului din comună şi al poliţiei’, se menţionează în comunicatul Parchetului. În timpul audierii, inculpatul şi-a recunoscut fapta, dar nu a putut să explice motivul pentru care a agresat-o pe fată, declarând doar că a făcut-o ‘din dragoste’. Suspectul a primit mandat de arestare preventivă şi este cercetat pentru tentativă de omor calificat. Victima se afla în continuare internată în spital, urmând să fie audiată de către organele judiciare după ce starea de sănătate îi va permite. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: George Onea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks