Invitat miercuri seară la emisiunea Prim Plan, de la TVR Info, vicepremierul Tanczos Barna a vorbit despre criza apei generată de situația de la Paltinu și a propus câteva măsuri, precum furnizarea imediată de apă pentru populația afectată și schimbarea din funcții a celor responsabili de dezastru.
Tanczos Barna, vicepremier: Câteodată am impresia că Dorel ajunge în funcție de conducere din ce în ce mai des și ajunge la companii care sunt companii vitale din punct de vedere energetic, din punct de vedere furnizare de apă sau din punct de vedere economic pentru anumite regiuni.
Vicepremierul a amintit de comparația făcută de ministrul mediului, Diana Buzoianu, cu dezastrul de la Praid.
Tanczos Barna, vicepremier: Ceva similar s-a întâmplat la aceste două companii care au fost responsabile pentru furnizarea apei potabile în acea regiune și nu se gândește niciunul să-și dea demisia. Începe să acuze în fel și chip alte instituții, să arunce vina unul pe celălalt și să ne creeze o impresie în ce timp ce începem noi să ne întrebăm dacă nu cumva noi suntem vinovați, cei care n-am avut nicio legătură cu deciziile tehnice.
Prioritatea este acum furnizarea apei pentru populație, spune Tanczos Barna: Deci acolo, în primul și în primul rând, ei trebuie acum să facă tot posibilul să furnizeze apă. Pentru că oamenii de acolo nu sunt interesați nici de certuri de politice, nici până la urmă de cine este schimbat sau nu este schimbat. Acolo, prioritatea numărul unu este asigurarea apei pentru a reporni sistemele de furnizare.
Vicepremierul propune ca vinovații să plece din funcții și să suporte consecințele: În al doilea rând, nu putem să rămânem un stat unde greșelile la acest nivel rămân fără repercusiuni și fără consecințe. Acele persoane care au fost vinovate de producerea acestui dezastru trebuie să plece și va trebui să plece și să suporte consecințele. Este punctul numărul doi.
Vicepremierul Tanczos Barna a sublinat că este vital ca astfel de companii să fie conduse de specialiști.
Tanczos Barna, vicepremier: Trei. Pentru a preveni asemenea întâmplări în viitor, trebuie creată această structură de furnizare de apă similar cu celelalte județe. Adică nu două companii, nu o companie care cumva este intermediar între Apele Române și celelalte companii. Apele Române să furnizeze apă pentru o companie de apă din județ, cum este Hidro Prahova sau parcă așa se numește cealaltă companie, aceleași reguli ca în celelalte județe și să gestioneze prin Consiliul Județean sau Consiliul Județean, prin această companie regională, problemele. N-are ce să caute la o companie națională o companie de furnizare de apă. Când nu există nicio situație de genul acesta în alte județe (…). Pentru că, dacă mergem în celelalte județe din țară, cei care conduc acele companii de apă lucrează în domeniu de zeci de ani de zile și au experiență, știu cum se oferă aceste servicii de furnizare de apă, aici văd că a fost o companie unde mai apăreau câte un reprezentant al unui partid politic din județ care încasa salariile pe care le încasa și producea, uite ce produce.
Acuzațiile pe care și le aruncă acum politicienii nu rezolvă situația, avertizează Tanczos Barna: În a patrulea rând, cred. Certa politică acum nu ajută. Asumarea trebuie să fie asumare și la nivel politic, dar nu cred că ne ajută în momentul de față. Suntem într-o perioadă de campanie electorală, cert. Mai sunt trei, patru zile și se termină și o să avem iarăși liniște patru ani de zile, fără campanie electorală și fără alegeri, dar nu ajută. Aceste acuzații reciproce nu rezolvă situația și problema. Pe partea de energie, lucrurile s-au clarificat foarte repede. Acolo intervențiile au fost imediate, prompte, soluționate de domnul ministru Ivan și lucrurile acolo măcar sunt sub control și intră în normalitate.
Sursa: Ecopolitic.ro





