Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a transmis vineri, 5 decembrie, că a primit documente noi despre Gigi Nețoiu, candidat independent la funcția de primar general al Capitalei, din care reiese că acesta a lucrat la Securitate în perioada 1985–1989, scrie romaniatv.net.
Potrivit CNSAS, noile date au sosit pe 25 noiembrie și includ o fișă de evidență cadre. CNSAS anunță că verificările sunt în curs, iar concluziile vor fi comunicate „cu celeritate”.
„Pentru domnul Nețoiu Gheorghe, n. 01.08.1959, candidat la funcția de primar general al Municipiului București, CNSAS a primit la data de 25.11.2025 informații noi și neprocesate, respectiv, o fișă de evidență cadre, din care rezultă faptul că a fost cadru al Securității Municipiului București în perioada 1985–1989. Verificările prevăzute de OUG 24/2008 sunt în curs de finalizare, rezultatul acestora urmând să fie comunicat cu celeritate opiniei publice”, a transmis instituția.
Gigi Nețoiu este cunoscut ca fost acționar al cluburilor Rocar București, Dinamo și Universitatea Craiova, dar și ca fost deputat PP-DD în legislatura 2012–2016. El candidează ca independent pentru funcția de primar al Capitalei.
Omul de afaceri a fost implicat în dosarul transferurilor frauduloase din fotbal, primind în 2014 o condamnare de 3 ani și 4 luni de închisoare. A fost eliberat condiționat după ce a executat un an și 9 luni, conform datelor furnizate de Agerpres.
Sursa: Ecopolitic.ro





