Eugen Teodorovici a propus o soluție pentru remedierea crizei politice de la vârful puterii. Astfel, apreciază fostul ministru de Finanțe din Guvernul Dăncilă, este posibil un scenariu de guvernare care să excludă USR și pe actualul premier, scrie gandul.ro.
Chestionat de gazda emisiunii, Ionuţ Cristache, de ce mai stă PSD la guvernare cu useriștii, Eugen Orlando Teodorovici a observat că dacă ar fi în locul PSD, nu ar guverna cu USR, mai ales că acest partid a mai fost la guvernare și a demonstrat și atunci cât poate. În viziunea lui Teodorovici, soluția care ar putea debloca guvernarea – îngreunată de prestația miniștrilor USR și de prestația premierului Bolojan, este una simplă și anume excluderea acestora din coaliție. Context în care, fostul ministru de Finanțe a explicat de ce este de preferat ca actuala coaliție să scape de USR.
„Eu n-aș sta și nu aș face guvernare cu unii ca USR, categoric nu. Sunt oameni buni și acolo, repet, cum sunt și uscături și la PSD, și la PNL și la toată lumea. Atâta timp cât tu ai avut două perioade în care ai fost la guvernare… și în 2016, că lumea a uitat de 2016. Acum la fel, ai această perioadă, de ceva timp ei sunt la guvernare. Că sunt REPER, că sunt nu știu cum se mai numesc ei, tot aceeași mentalitate au”, a comentat fostul ministru în studioul Gândul.
Eugen Teodorovici a dat și un exemplu în acest sens, și anume lejeritatea cu care Dragoș Pâslaru, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, a renunțat la o sumă imensă din cota alocată României.
„Uitați-vă la Pâslaru, care a renunțat la 8 miliarde de euro înainte de finish. Adică noi, România, în cursă și cu cealalte state, până în 2026, august,noi suntem primii care am renunțat la 8 miliarde de euro.Fără să luptăm, fără să facem, fără să întrebăm dom’le, cum s-ar putea?I-am spus, dacă îmi dă Bolojan mandat, mie Teodorovici, să pot negocia cu partea comunitară,cu Comisia Europeană și alte instituții europene și cu alții. Să fac ceea ce am mai făcut deja. Să recuperez ceea ce i-au spus că s-a pierdut, celelalte miliarde. Păi ce, credeți că mai sunt recuperabile? Eu îmi pun capul pentru chestia asta”.
Invitatul a completat că i-a scris actualului premier în perioada când era președinte interimar, oferindu-se să intervină la Bruxelles pentru a nu se pierde acești bani. În prezent, avertizează Teodorovici, banii nu mai pot fi recuperați.
Sursa: Ecopolitic.ro





