Anca Alexandrescu a reacționat vehement după ce, într-un răspuns către redacția Realitatea Plus, fosta judecătoare Daniela Panioglu a explicat de ce a cerut bani de chirie de la stat, deși avea un apartament cu trei camere pe numele ei. Potrivit acesteia, apartamentul era nefinisat, scrie realitatea.net.
„Ireal ce tupeu are doamna Panioglu! Auziți, a luat chirie pentru că a cumpărat un apartament la gri și nu a avut bani de finisaje! Pe doamnă o plâng cei de la Recorder?”, a reacționat realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, comentând dreptul la replică transmis de controversatul magistrat către redacția Realitatea Plus.
Judecătoarea „rezist” Daniela Panioglu, prezentată în ancheta Recorder ca fiind unul dintre magistrații persecutați de sistem, are un trecut profesional cel puțin controversat.
Aceasta a fost exclusă de cinci ori din magistratură din cauza ieșirilor nervoase din sala de judecată și a fost acuzată că și-ar fi lovit un coleg.
Redacția Realitatea PLUS i-a solicitat Danielei Panioglu un punct de vedere cu privire la toate acuzațiile aduse în spațiul public. Magistratul nu a negat lovirea unui coleg magistrat, ci a transmis că, la recurs, nu s-a reținut infracțiunea, instanța luând în calcul doar acuzația privind țipetele în sala de judecată. Aceasta spune și că a formulat plângere penală în recurs, dar aceasta a fost clasată.
Sursa: Ecopolitic.ro





