Liderul organizației județene PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, și-a anunțat vineri demisia de la conducerea organizației pe care o conduce din anul 2015, motivând că a recurs la acest gest din motive personale.
„Astăzi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent, mi-am depus mandatul din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Social Democrate constănţene – filială pe care o conduc din iunie 2015. De fiecare dată ales – în trei Conferinţe Judeţene -, niciodată numit de conducerea centrală a partidului.
Mi-am desfăşurat activitatea de preşedinte de organizaţie cu maximă responsabilitate şi implicare, chiar şi atunci când starea mea de sănătate era profund afectată”, se arată în comunicatul de presă transmis de el.
„Am luat decizia din motive personale; nu mi-a cerut-o nimeni şi nu s-au făcut niciun fel de presiuni asupra mea! Este un gest de voinţă personală, făcut la sfârşitul unei etape şi la începutul uneia noi. Am luat această decizie cu satisfacţia faptului că filiala a înregistrat un succes indiscutabil la alegerile din Lumina şi Dobromir.
Social-democraţii au reuşit să convingă oamenii şi să le câştige încrederea. Am convingerea că PSD Constanţa va găsi energia şi determinarea să continue în acest ritm şi, în final, să câştige alegerile din anul 2028. Deşi la conferinţa de alegeri din toamna anului 2023 am primit un nou mandat de patru ani – cu un procent de 84% -, am hotărât să îl depun, având convingerea fermă că, la împlinirea vârstei de 70 de ani, un lider trebuie să aibă tăria necesară de a face un pas în lateral şi să sprijine o echipă tânără care să ducă mai departe valorile social-democraţiei”, a mai spus Stroe.
Sursa: Ecopolitic.ro





