AcasăPoliticaCălin Georgescu: „Poporul s-a ridicat și a strălucit în curaj și jertfă....

Călin Georgescu: „Poporul s-a ridicat și a strălucit în curaj și jertfă. Orice act de justiție începe cu un pas, turul 2 înapoi”

Călin Georgescu a dat de pământ cu puterea care a anulat alegerile. La ieșirea din sala de judecată, liderul suveranist a declarat că justiția nu se face la televizor, iar ”orice act de justiție începe cu un pas, turul 2 înapoi”, scrie realitatea.net.

”Văzând atâta lume, atâtea inimi adunate, înțeleg că speranțele noastre se disociză de o simplă așteptare. Ele sunt susținute și împărtășite, validate de întreg poporul român căruia, astăzi, îi mulțumesc, încă o dată, public. Justiția este reprezentată ca fiind legată la ochi, nu pentru că ar fi oarbă, ci pentru că trebuie să vadă principii și nu oameni.

Cunoașteți convingerile mele pe care le-am rostit de nenumărate ori public. De aceeea, vă spun încă o dată la televizor, insist: Justiția nu se face la televizor, ține de conștiința intimă a judecătorilor. Eu aștept senin, convins că acea zi va veni, și va veni sigur.

În așteptarea ei este bine să prețuim nădejdea și credința în Bunul Dumnezeu, și mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu și de aproapele, și de aici înțelegem că totul este posibil într-o lume care se dorește a fi dreaptă.

De aceea, în toată istoria românilor, poporul când s-a ridicat pentru Hristos și a strâlucit în virtute, adică în curaj și jertfă, nimeni, absolut nimeni, nicio forță umană nu l-a mai putut îngenunchea. A venit vremea!”, a declarat liderul suveranist.

”Avem încredere într-o justiție independentă și puternică, fără protocoale, fără coridoare tactice”

”Am avut astăzi un termen de judecată în care atât eu, cât și colegii mei, am ridicat mai multe cereri de a căror soluționare va depinde și soluționarea cererilor și excepțiilor.

Deci, este un pas în față, e un ritm normal de soluționare a cauzei. (…) Trebuie să subliniem un lucru cu claritate: Noi avem încredere într-o justiție independentă și puternică, fără protocoale, fără coridoare tactice.

Ce înseamnă justiție puternică? Înseamnă că trebuie să stea dreaptă în fața tuturor eforturilor de subjugare care au loc astăzi”, a spus avocatul liderului suveranist la ieșirea din sala de judecată.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks