Guvernul Bolojan a anulat facilitățile pentru persoanele cu handicap. Citiți ce scrie amicul Mădălin Ionescu și veți înțelege o dată in plus ce nenorociți conduc această țară, scrie, pe Facebook, Robert Turcescu.
„Îl cheamă Filip. Are 22 de ani. Viața i-a fost afectată definitiv de un virus, iar diagnosticul este clar: handicap de gradul I, pe viață, dacă medicina nu va face cândva un salt major. Și totuși, Filip este vesel. Este pozitiv. Este solar. În ciuda dizabilității sale.
Oriunde mergem, Filip este salutat, recunoscut, îmbrățișat. Oamenii îl iubesc. A reușit, fără să-și propună, ceva ce statul român nu a fost capabil să facă: a umanizat percepția despre persoanele cu dizabilități. A contat, desigur, și notorietatea mea. A contat și farmecul lui. Dar cei mai mulți nu au această șansă.
Există persoane cu dizabilități care nu sunt „ușor de privit” sau de acceptat. Persoane convulsive, cu stări dramatice, dependente permanent de îngrijire. Oameni fără zâmbet, fără „poveste frumoasă”, fără capital de simpatie. Oameni care nu pot fi integrați într-un discurs public comod, cosmetizat. Sunt reali, sunt mulți și sunt invizibili.
În jurul lor există familii care se prăbușesc încet sub greutatea responsabilității. Uneori sunt martori muți ai unor tragedii imense, deseori afectați de epuizare continuă. Prin stres cronic. Prin suferință. Prin renunțări. Sunt oameni care au abandonat complet viața profesională, inclusiv joburi din care câștigau mult mai bine, pentru a-și îngriji copiii, frații sau părinții aflați în astfel de situații.
Eu încă am resurse. Încă pot să-l susțin pe Filip. Dar asta nu înseamnă că a fost ușor și nu înseamnă că este normal. De-a lungul anilor au existat perioade în care am cheltuit mii de euro lunar pentru terapii, medicație, îngrijire, adaptări, transport și tot ceea ce a fost necesar pentru a-i oferi o viață cât de cât demnă. Știu foarte bine ce presupune acest efort și știu că nu este o excepție.
Orice familie care are în grijă o persoană cu dizabilitate gravă știe acest adevăr simplu și brutal: nu există costuri mici. Este imposibil să cheltuiești sub 1.000 de euro lunar dacă vrei să asiguri strictul necesar. Iar multe familii nici măcar nu ajung la acest prag, nu pentru că nu ar avea nevoie, ci pentru că pur și simplu nu au de unde.
Ce oferă statul român?
529 de lei net pe lună pentru o persoană cu dizabilitate gravă. Atât.
În cazul însoțitorilor, suma depășește puțin 2.000 de lei. Nici acești bani nu sunt suficienți pentru mâncare, pentru îmbrăcăminte, pentru medicamente, pentru terapii, pentru uzura psihică și emoțională permanente. Sunt sume care nu acoperă realitatea, ci doar o mimează.
Până de curând, existau măcar câteva facilități minimale: scutiri de taxe pentru o locuință, o mașină, eventual un teren. Nu privilegii, nu favoruri, ci o recunoaștere minimă a unui dezechilibru evident. Da, există și cazuri fictive. Există abuzuri. Dar cele mai multe situații sunt reale. Familii care duc greul zilnic, fără pauze, fără alternative.
Eu voi plăti, așa cum prevede legea. Nu despre mine este vorba aici. Eu pot încă. Mă exclud. Ani de zile nu am solicitat si nu am primit nimic pentru Filip. Multi ani. Nu am nicio așteptare de la statul român. Alții, însă, nu pot. Și exact pe ei îi lovește cel mai tare această decizie care va intra în vigoare de la anul. Să le iei și puținele înlesniri care compensau, simbolic, un efort uriaș, în condițiile în care indemnizațiile sunt ridicol de mici, nu este o reformă. Este un act de cinism profund.
A pune semnul egalității fiscale între o familie fără poveri medicale și una care îngrijește permanent o persoană cu dizabilitate gravă nu este echitate. Este orbire morală. Este o rușine.
România nu este un stat care își privește cetățenii ca pe parteneri. Prea des îi tratează ca pe adversari. Iar persoanele cu dizabilități și familiile lor par, din nou, cea mai ușoară țintă”, scrie, pe Facebook, omul de televiziune Mădălin Ionescu.
Sursa: Ecopolitic.ro
