Doi cetăţeni sirieni cu vârste de 24, respectiv 26 de ani au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să intre în România ascunşi într-un autocamion încărcat cu adeziv, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu. ‘La finalul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion înmatriculat în România, un cetăţean bulgar care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, adeziv din Turcia pentru o societate comercială din România. Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că şnurul asigurator al semiremorcii este secţionat şi prins cu un colier de fixare, fapt pentru care s-au efectuat verificări suplimentare. În urma controlului amănunţit, în semiremorcă au fost descoperite două persoane de sex masculin care nu deţineau documente de identitate’, se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni sirieni care au declarat faptul că intenţionau să ajungă în vestul Europei, mai exact la rude în Germania. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cetăţenii sirieni au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.