Preşedintele Instanţei supreme, Corina Corbu, a dispus efectuarea de verificări în legătură modul în care dosarul ‘Ferma Băneasa’ a fost repartizat la completul de judecată care a dat sentinţa finală în acest caz. Decizia vine după ce jurnalistul Dan Andronic, condamnat la trei ani închisoare cu suspendare în acest dosar, a postat un mesaj pe Facebook în care susţine că Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, ştia încă dinainte de înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ce complet de magistraţi va fi repartizat dosarul. Sentinţa în acest dosar a fost dată de un complet format din judecătorii Ionuţ Matei, Florentina Dragomir şi Alina Ioana Ilie. ‘Având în vedere aspectele vehiculate în spaţiul public privind modalitatea de repartizare aleatorie a dosarului penal nr. 345/64/2016, precum şi, în general, referitor la respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul instanţei supreme, în scopul cercetării cu celeritate a tuturor chestiunilor astfel invocate, pentru asigurarea încrederii publicului în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru apărarea prestigiului acesteia, prin ordinele de serviciu emise la data de 21.12.2020, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus verificări cu următorul obiect: În prima fază, derulată în perioada 28 – 30.12.2020, se va verifica respectarea dispoziţiilor legale şi regulamentare privind repartizarea aleatorie a dosarului penal nr. 345/64/2016. În a doua fază, derulată în perioada 4 – 18 ianuarie 2020, se vor efectua verificări cu acelaşi obiect la nivelul tuturor secţiilor şi formaţiunilor de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată, în ceea ce priveşte dosarele penale va fi verificată respectarea termenelor privind transmiterea/primirea dosarelor la/de la parchet pentru motivarea căilor de atac’, se arată într-un comunicat al Instanţei supreme. Verificările vor fi efectuate de către vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul logistic şi tehnic al prim-magistratului asistent al Instanţei supreme şi al Compartimentului IT. Pe 17 decembrie, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şapte ani închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Paul al României a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni închisoare cu executare. În acelaşi dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Benyamin Steinmetz au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare cu executare. Jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracţional organizat, el fiind obligat să efectueze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Centrul de Asistenţă Integrată Bucureşti sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3. De asemenea, avocatul Robert Roşu a primit cinci ani închisoare cu executare. Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul al României.