Mitropolitul Ioan al Banatului le adresează credincioşilor, în Pastorala la Naşterea Domnului din acest an, un mesaj de încurajare, pentru a depăşi perioada grea, care încearcă întreaga lume, cu nădejdea că Hristos va conduce ‘Corabia’ spre limanul cel liniştit. El arată că ‘după un an plin de încercări care au lăsat tristeţe în inimile tuturor’, ‘Praznicul Naşterii Domnului aduce pace şi mângâiere în inimile greu încercate’. ‘Fraţilor, să nu cădeţi în deznădejde că Iisus Hristos ne-a părăsit. El este şi acum la cârma Corabiei, a Bisericii, pe care o conduce spre limanul cel liniştit al Împărăţiei lui Dumnezeu. Hristos l-a iubit şi pe tâlharul care era cu El pe Golgota. Şi pe tine te iubeşte, dar arată măcar şi tu pocăinţa tâlharului. Doamne, nu îngădui să vină peste noi ispite pe care să nu le putem trece, ca nu cumva să se stingă flacăra cea vie a harului primit de noi în Taina Sfântului Botez’, spune Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe bănăţene. Mitropolitul Ioan al Banatului îndeamnă la mărturisirea, cu toată credinţa şi cu toată inima noastră, că Cel Născut azi în Peştera din Betleem, din Fecioara Maria, este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm înşelaţi de cei care propovăduiesc ura şi dezbinarea dintre fraţi, de cei care nu grăiesc în numele lui Hristos. De asemenea, el îi încurajează pe creştini să fie alături şi să ajute mamele care nu se pot bucura de pacea familiei, fiind izgonite şi nevoite să-şi crească în lacrimi pruncii. ‘Iubiţi fraţi, Fecioara Maria împreună cu Dreptul Iosif s-au retras într-o peşteră din Betleem şi de aici începe drumul lacrimilor. Lacrimile Maicii Domnului vor cădea pe drumul pe care vor fugi în Egipt. Şi azi, multe mame îşi spală copiii în lacrimi; mame izgonite din familiile lor. Să fim şi noi alături, în aceste timpuri grele, de mamele care nu au unde să se adăpostească sau nu au cu ce să-şi hrănească pruncii’, arată înaltul prelat al ortodocşilor bănăţeni. Mitropolitul Ioan Selejan încheie cu o îndrumare a oamenilor pe calea cea bună a lui Hristos, deşi istoria şi-a greşit de multe ori drumul. ‘Aţi văzut că, de multe ori, istoria şi-a greşit drumul. Hristos a venit să ne arate Calea prin care ajungem la Tatăl Ceresc: ‘Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine’ (Ioan 14, 6)’, încheie mitropolitul Banatului scrisoarea pastorală. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)