Acasă55MAE: Noi condiţii de intrare în Muntenegru începând cu 25 decembrie

MAE: Noi condiţii de intrare în Muntenegru începând cu 25 decembrie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile din Muntenegru au revizuit condiţiile de intrare a persoanelor în această ţară, noile reguli intrând în vigoare începând cu data de 25 decembrie 2020. Potrivit unui comunicat al MAE, începând cu această dată, intrarea în Muntenegru se poate face doar în baza unui paşaport aflat în termen de valabilitate şi a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, care să nu fie mai vechi de 72 ore la momentul intrării în Muntenegru. Pentru cetăţenii străini sau români cu domiciliul sau reşedinţa în Muntenegru se acceptă şi rezultatul pozitiv al unui test de anticorpi pentru SARS-CoV-2 clasa IgC prin test ELISA. Noile măsuri se aplică pentru toate persoanele care călătoresc în perioada următoare în Muntenegru, fie că au domiciliul/reşedinţa în statele/regiunile incluse pe ‘lista verde’ (pe care este inclusă şi România) sau în statele/regiunile incluse pe ‘lista galbenă’, cât şi pentru cetăţenii muntenegreni care au călătorit în statele/regiunile respective în perioada de 15 zile anterior intrării în Muntenegru. Obligativitatea deţinerii unui test nu se aplică persoanelor aflate în tranzit, membrilor corpului diplomatic, misiunilor/organizaţiilor internaţionale acreditate în Muntenegru şi minorilor până în 5 ani. Cu referire la condiţiile de tranzit, se recomandă tuturor cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze în Muntenegru în perioada următoare să nu staţioneze mai mult de 12 ore în ţări/zone aflate pe lista galbenă, iar la punctele de trecere a frontierei să prezinte paşaportul pentru a evita să fie plasaţi în autoizolare/carantină instituţionalizată. MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Podgorica: 00382 20 618 041, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 00382 69 871 760. Ministerul recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51922 şi http://podgorica.mae.ro/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks