societate comercială din Botoşani a fost sancţionată cu amenzi în valoare de 12.000 de lei după ce în a doua zi ce Crăciun a pus în funcţiune un parc de distracţii pentru copii, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, ca urmare a deschiderii parcului de distracţii, în zona respectivă s-a produs o aglomerare mare de persoane, încălcându-se astfel normele de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Prin urmare, Direcţia de Sănătate Publică a aplicat o sancţiune de 10.000 de lei, iar IPJ una de 2.000 de lei. ‘La data de 26 decembrie 2020 în zona Parcului Mihai Eminescu au fost aplicate amenzi în cuantum de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, precum şi a O.U.G 28/1999, constând in organizarea de activităţi recreativ-distractive, fapt ce a condus la formarea de aglomerare de persoane’, a afirmat Nenişcu. În ultimele 48 de ore, poliţişti, jandarmi, pompieri militari, poliţişti locali şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii de control au desfăşurat activităţi de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel, atât în mediul urban, cât şi rural, au fost verificate 157 de societăţi comerciale şi 68 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.000 de lei. Dintre acestea, 21 de sancţiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau masca de protecţie in locurile în care era obligatoriu, iar opt sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea pe timp de noapte.