Mai puţin de jumătate dintre cei 170 de angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Bistriţa-Năsăud şi-au exprimat, până în prezent, acordul de vaccinare împotriva COVID-19, potrivit datelor comunicate luni de către managerul acestei instituţii, Annabella Muzsi. Este vorba despre 74 de salariaţi, care reprezintă 43,5% din totalul personalului, primii opt fiind vaccinaţi în data de 31 decembrie 2020, iar restul urmând să se vaccineze în această săptămână. Printre cei care şi-au dat acordul pentru a primi vaccinul anti-COVID se numără şi salariaţi care în trecut au fost testaţi pozitiv la SARS-CoV-2. Managerul SAJ Bistriţa-Năsăud a precizat că programările pentru vaccinare vor continua, având în vedere că sunt colegi care şi-au exprimat dorinţa de a se imuniza după ce trec de perioada minimă obligatorie de la ieşirea din izolare. Anul trecut, din cei 170 de angajaţi ai Ambulanţei, 53 au fost diagnosticaţi cu COVID-19, ceea ce reprezintă 31% din total, iar alţi 36 au fost în carantină, în urma anchetelor epidemiologice. Nu au fost înregistrate forme grave ale bolii în rândul salariaţilor. La această dată, printre cazurile active de COVID-19 din judeţul Bistriţa-Năsăud se află cinci asistenţi medicali şi patru ambulanţieri ai SAJ, potrivit statisticii comunicate de Instituţia Prefectului. AGERPRES (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu)