Alte 121 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza noului coronavirus, a anunţat, marţi, Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit GCS, este vorba de 70 de bărbaţi şi 51 de femei, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Bucureşti. Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 40 decese la peste 80 de ani. GCS arată că 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru alţi doi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. Până în prezent, 16.178 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România de la începutul pandemiei.