Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au început urmărirea penală in rem pentru incitare la ură sau discriminare în legătură cu mai multe postări publicate de fostul candidat la preşedinţie Alexandru Cumpănaşu pe o reţea de socializare. ‘Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat, miercuri, un dosar penal ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de incitare la ură sau discriminare, urmărirea penală fiind începută in rem’, se precizează într-un comunicat al Parchetului transmis, miercuri, AGERPRES. Parchetul nu face referire la o anumită persoană, dar surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că cel vizat de verificări ar fi Alexandru Cumpănaşu. În fapt, spun anchetatorii, s-a reţinut că în spaţiul public au apărut o serie de postări şi materiale video prin care o persoană care domiciliază pe raza Secţiei 16 Poliţie, prin mesajele transmise, a incitat publicul la ură faţă de o anumită categorie de persoane, în speţă cadrele didactice. În prezent, cercetările sunt efectuate de lucrătorii Secţiei 16 Poliţie sub supravegherea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, cauza fiind în faza administrării probatoriului.