Jandarmii au prins, vineri, în flagrant trei bărbaţi care încercau să înşele o persoană prin metoda ‘ghiulul’, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) într-un comunicat de presă. Cei trei bărbaţi, cu vârste de 42, 46 şi 55 de ani, au oprit în trafic, pe drumul judeţean Tulcea-Agighiol, un bărbat din comuna Jurilovca şi i-au spus acestuia că au rămas fără combustibil şi că au nevoie de bani pentru rezolvarea unor probleme urgente. ‘Aceştia i-au oferit victimei un ceas şi o bijuterie (ghiul) din metal de culoare aurie, prezentate ca fiind de valoare, în schimbul sumei de 1.000 lei’, se menţionează în comunicatul IJJ. Fapta celor trei indivizi a fost semnalată la numărul unic de urgenţă 112, iar jandarmii au intervenit, i-au surprins pe cei trei indivizi şi au recuperat în totalitate prejudiciul, ridicând obiectele în vederea continuării cercetărilor. Lucrătorii IJJ le-au întocmit celor trei indivizi actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. ‘Pentru prevenirea infracţiunilor de înşelăciune, Jandarmeria Tulcea vă recomandă să apelaţi la sprijinul forţelor de ordine dacă sunteţi victima unei astfel de fapte, să nu daţi curs unei astfel de solicitări, în ciuda impulsului imediat cauzat de reacţia emoţională şi să fiţi precauţi’, se mai arată în comunicat.