Conducerea Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna a dat dispoziţie unităţilor de învăţământ să se pregătească pentru eventualitatea reluării activităţii începând cu data de 8 februarie, urmând să le distribuie în cursul acestei săptămâni circa 2.800 de litri de dezinfectant şi câteva sute de mii de măşti de protecţie. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, Kiss Imre, a declarat luni, pentru AGERPRES, că le-a solicitat directorilor acestor instituţii să ia măsuri pentru igienizarea şi dezinfectarea spaţiilor, menţionând că dacă situaţia epidemiologică nu se va agrava, şcolile se vor putea redeschide. ‘Şi eu susţin redeschiderea unităţilor de învăţământ (…) E clar că dacă situaţia nu se complică şi rămâne sub control, atunci e posibil să se reia cursurile în instituţiile de învăţământ. Vom vedea cum, e posibil să vină etapizat, în primul rând cei din clasele primare şi cele terminale care au examene (…) Inspectoratul Şcolar a achiziţionat 2.800 de litri de dezinfectanţi şi câteva sute de mii de măşti din banii primiţi de la minister, alocaţi din fondul de rezervă, care vor ajunge săptămâna aceasta la şcoli’, a afirmat Kiss Imre. În ce priveşte învăţământul online, acesta a spus că s-au făcut eforturi pentru dotarea elevilor cu laptopuri, tablete şi alte dispozitive electronice, în ultimele trei luni fiind achiziţionate aproape 10.000 de bucăţi prin diverse programe finanţate de Guvern sau de către autorităţile locale, o parte fiind deja distribuite. Totuşi, în ciuda eforturilor, există încă elevi care nu pot participa la cursurile online din diverse alte motive, cum ar fi circa 30 de elevi din localitatea Boroşneu Mare, provenind din familii defavorizate, care nu au curent electric acasă. De asemenea, în nouă localităţi, printre care Vârghiş, Valea Seacă, Petriceni şi Bixad, există probleme cu conexiunea la internet, prin urmare 122 de elevi nu pot participa la cursuri, în aceste cazuri urmând să fie schimbat furnizorul. Kiss Imre a adăugat că pentru elevii care nu au putut participa la cursuri se vor găsi modalităţi de recuperare a materiei şi de încheiere a mediilor, dacă nu în primul, atunci în cel de-al doilea semestru al anului şcolar.