AcasăStiri generaleExpoziţia 'Vreme trece, vreme vine', dedicată celebrării Zilei Culturii Naţionale - vineri,...

Expoziţia ‘Vreme trece, vreme vine’, dedicată celebrării Zilei Culturii Naţionale – vineri, la Biblioteca Academiei

Expoziţia documentară ‘Vreme trece, vreme vine’, dedicată aniversării a 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi celebrării Zilei Culturii Naţionale, va fi vernisată vineri, de la ora 11,00, în Sala ‘Theodor Pallady’ a Bibliotecii Academiei Române. La eveniment vor lua cuvântul acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Bibliotecii Academiei, şi directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Gabriela Dumitrescu. Academicianul Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Literatură şi Filologie a Academiei Române, va transmite un mesaj înregistrat. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Academiei Române, transmis marţi AGERPRES, expoziţia documentară, curatoriată de şefa Serviciului Manuscrise Carte Rară din cadrul Bibliotecii Academiei, Gabriela Dumitrescu, aduce în prim plan actualitatea operei eminesciene în contextul cultural al secolului XXI. Expoziţia demonstrează că interesul crescut asupra analizei operei nu s-a regăsit doar în exegezele criticii literare, ci şi în conceptele plastice ale proiectelor de grafică de la începutul secolului trecut, care au ilustrat vizual diferitele ediţii din creaţia poetului. Va fi expusă integrala ‘Manuscrisele Mihai Eminescu’, ediţie facsimilată în 38 de volume, alături de care se vor afla manuscrisul 2262 conţinând ‘Legenda Luceafărului’, ediţii ilustrate din opera eminesciană, materiale şi documente de arhivă, corespondenţă, acte oficiale aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române şi în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României. Pe simeză, Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei panotează peste 30 de desene în cărbune realizate de graficianul polonez Leonard Salmen, pasionat ilustrator al operei poetice eminesciene. Vernisajul expoziţiei va fi urmat de lansarea de către Romfilatelia a emisiunii poştale ‘150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni’, desfăşurată la Mănăstirea Putna, în anul 1871. Emisiunea poştală se doreşte a fi un omagiu adus implicării în mişcarea unionistă a poetului Mihai Eminescu. Expoziţia rămâne deschisă în perioada 15-29 ianuarie şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10,00 -14,00 cu programare la adresa directie@biblacad.ro sau la telefon: 021.212.58.56. Ajunsă la a 11-a ediţie şi celebrată în fiecare an la data aniversării poetului Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naţionale este o sărbătoare cu statut naţional iniţiată de Academia Română în anul 2010.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks