Consiliul Permanent al UDMR a decis în şedinţa de marţi desemnarea secretarilor de stat în şase ministere, potrivit unui anunţ de presă al Uniunii. Conform deciziei conducerii UDMR, propunerile pentru funcţiile de secretar de stat sunt următoarele: Kalos Zoltan – la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Demeter Andras Istvan – la Ministerul Culturii, Oltean Csongor – la Ministerul Tineretului şi Sportului, Szep Robert – la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Hegedus Csilla – la Ministerul Fondurilor Europene şi Makkai Peter la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Consiliul Permanent al Uniunii va decide în următoarele zile cu privire la numirea altor secretari de stat în alte ministere, a menţionat UDMR.