Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, marţi seară, că nu are în bugetul ministerului prevăzute fonduri pentru o eventuală finanţare a organizării centrelor locale de vaccinare anti-COVID-19, pentru că nu există buget aprobat pe 2021. Cseke Attila s-a referit la o declaraţie a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care ar fi afirmat că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) este un partener instituţional care discută direct cu autorităţile publice locale atunci când există o nevoie de finanţare la nivel local şi că este unul dintre ministerele avizatoare în cazul ordonanţei privind organizarea centrelor de vaccinare. ‘Cred că domnul ministru Voiculescu a avut aici o eroare de comunicare, pentru că acele sume de care dânsul a vorbit nu există la Ministerul Dezvoltării în prezent dintr-un motiv foarte simplu: nu avem Legea bugetului de stat aprobată. Cheltuieli cu această destinaţie de vaccinare, în mod logic, nu puteau fi prevăzute anul trecut, pentru că anul trecut în ianuarie nu eram în această situaţie de pandemie’, a spus ministrul Dezvoltării, într-o emisiune la B1 TV. El a adăugat că MDLPA, ‘în ultimele două zile, a dat mai multe soluţii de îmbunătăţire a acestui proiect de ordonanţă de urgenţă’. ‘Noi avem suportul de specialitate pe partea de administraţie cu care putem să venim să ajutăm şi vom ajuta întotdeauna orice act normativ al Guvernului pe partea de administraţie. În ceea ce priveşte bugetarea acestor activităţi, şi aici un dialog întotdeauna este absolut necesar şi nu aş vrea să mă pronunţ în locul iniţiatorului, pentru că până la urmă Ministerul Sănătăţii este iniţiatorul acestei ordonanţe de urgenţă, dar este cert că la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în bugetul actual, care este 1/12 din bugetul anului trecut – aceasta este Legea finanţelor publice -, nu există titluri, capitole legate de finanţări pe campanie COVID sau vaccinare, pentru că pur şi simplu anul trecut nu au existat’, a afirmat Cseke Attila. Potrivit acestuia, se caută soluţii pentru ca finanţarea dotării centrelor de vaccinare să se facă cu fonduri de la Bucureşti, pentru a nu fi acoperite de autorităţile locale. ‘Autorităţile locale trebuie să aibă siguranţa că aceste cheltuieli – care pot fi nu puţine, mai ales cu dotarea acestor cabinete, pentru că vorbim de ceva nou, nu vorbim de ceea ce există şi putem să le relocăm – vor fi asigurate din diverse surse, dar ele vin din partea statului’, a precizat ministrul. El a subliniat că în cazul centrelor de vaccinare din interiorul spitalelor finanţarea se face de la bugetul de stat prin transfer la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, având în vedere că şi medicii sunt plătiţi astfel.