În judeţul Suceava se vor organiza 22 de centre de vaccinare în 16 localităţi, cu opt mai puţin decât se anunţase iniţial, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, prefectul Alexandru Moldovan. ‘Vrem să organizăm mai multe fluxuri de vaccinare în fiecare centru, astfel încât să existe şi o eficienţă a acestor centre de vaccinare’, a spus prefectul. Totodată, el a precizat că, dintre cele şapte spitale din judeţ, şase vor rămâne cu centre de vaccinare pentru faza II şi III, iar Spital Municipal Vatra Dornei nu va mai avea un astfel de centru din motive de logistică. Potrivit prefectului, sunt în curs de operaţionalizare cele 22 de centre de vaccinare, iar în municipiul Suceava vor fi cinci centre cu patru echipe de vaccinare pentru fiecare centru, estimându-se vaccinarea a 21.320 de persoane. La Rădăuţi vor fi două centre cu patru echipe, la Fălticeni un centru cu cinci echipe, la Câmpulung Moldovenesc un centru cu cinci echipe, iar la Vatra Dornei un centru cu trei echipe. Prefectul a precizat că, potrivit catagrafierii realizate de DSP Suceava, în judeţ sunt 113.946 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, iar în centrele sociale sunt 1.500 de angajaţi şi 2.200 de beneficiari, toate aceste categorii urmând să intre în a doua etapă a vaccinării. În ceea ce priveşte lucrătorii care desfăşoară activităţi din domeniile esenţiale au fost identificate 24.063 de persoane, dintre care doresc vaccinarea 7.778 de persoane, reprezentând circa 30%. Din instituţiile publice sunt 6.059 de persoane, dintre care doresc vaccinare 2.603 de persoane, respectiv 42,96%. Din domeniul apărării, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti sunt 3.108 persoane, iar 651 dintre acestea doresc vaccinarea, reprezentând 20,95%. În ceea ce priveşte personalul din zona transporturi, doresc să se vaccineze 63,75%, din învăţământ 41,09%, iar din mass-media 56,06%. Potrivit prefectului, până în prezent, s-au vaccinat în judeţ 2.975 de cadre medicale din totalul de 8.008, iar procesul va continua. ‘Este un proces voluntar, necondiţionat. Dorinţa noastră este să dăm posibilitatea tuturor persoanelor din judeţul Suceava care doresc să se vaccineze să o facă în condiţii de siguranţă din punct de vedere medical. Decizia vaccinării este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. (…) Să fie informaţi corect şi să decidă în cunoştinţă de cauză’, a spus Moldovan.