Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, vineri, că abia aşteaptă să se vaccineze, fiind convins că imunizarea reprezintă ‘singura soluţie’ pentru a depăşi situaţia generată de pandemia de COVID-19. ‘Abia aştept să îmi vină rândul să mă vaccinez. De altfel, fratele meu, care este medic şi a fost în această perioadă în linia întâi, deja s-a vaccinat. Este în regulă, nu a avut absolut niciun fel de problemă. Profit de această ocazie pentru a face un apel către toţi cetăţenii Sectorului 4, către toţi cetăţenii Bucureştiului şi către români, în general, invitându-i să se vaccineze, pentru că este o şansă deosebită pe care o avem. Riscurile sunt absolut minore. Aţi văzut, au fost până la această oră foarte mulţi oameni vaccinaţi. Reacţii adverse nu au existat semnificativ’, a afirmat edilul, în cadrul unei conferinţe de presă. El a menţionat că 70% dintre angajaţii primăriei vor să se vaccineze. ‘Forţa exemplului este extrem de importantă. Peste 70% dintre colegii mei doresc să se vaccineze, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun. În mod evident, m-au întrebat ce cred despre vaccin, despre reacţiile adverse. Am folosit exemplul propriei mele familii. (…) Am foarte mare încredere, în primul rând ca medic, iar în al doilea rând ca om informat şi instruit în aceste vaccinuri, atât în cel de la Pfizer, cât şi în cel de la Moderna şi, evident, va urma AstraZeneca. Am foarte mare încredere în aceste vaccinuri şi consider că reprezintă singura şansă pe care o avem pentru a depăşi această situaţie deosebită în care ne găsim de aproape un an de zile’, a precizat Băluţă. Edilul a menţionat că, începând de luni, primăria va desfăşura, la rândul său, o campanie de informare a populaţiei în ceea ce priveşte eficienţa vaccinurilor. Totodată, la nivelul Sectorului 4, vineri a început vaccinarea în centrele de vârstnici. În Centrul Medical Sfântul Andrei, 40 de persoane, dintr-un total de 60, şi-au exprimat acordul în acest sens. ‘În Sectorul 4, astăzi începe vaccinarea în centrele de vârstnici. Primul centru are 60 de oameni. Din 60 de oameni, 40 au ales să se vaccineze. Mă voi duce personal pentru a discuta şi cu ceilalţi oameni de acolo, tocmai pentru a le explica cât de important pentru ei, pentru familiile lor şi pentru cei cu care interacţionează este acest moment al vaccinării’, a informat primarul.