AcasăStiri generaleMaramureş: Un proiect pilot pentru găzduirea persoanelor cu dizabilităţi, susţinut de CJ,...

Maramureş: Un proiect pilot pentru găzduirea persoanelor cu dizabilităţi, susţinut de CJ, la iniţiativa USR-PLUS

Consilierii judeţeni maramureşeni au aprobat, vineri, cu unanimitate de voturi, înfiinţarea Centrului Respiro pentru găzduirea persoanelor cu dizabilităţi aflate în grija familiilor, un proiect iniţiat de grupul USR-PLUS din CJ Maramureş, a informat instituţia pe pagina de Facebook. ‘Consider că este o propunere foarte bună având în vedere că, la ora actuală, la nivelul judeţului nostru nu avem un astfel de serviciu care să vină atât în sprijinul persoanelor adulte cu dizabilităţi grave, cât şi al asistenţilor personali profesionişti. Pe perioada absenţei temporare a asistentului personal, fie din cauza unei probleme de sănătate a acestuia fie că se află în concediu de odihnă, angajatorul are obligaţia de a-i asigura persoanei cu dizabilităţi un înlocuitor. Iată că, dacă în prezent sunt situaţii în care nu se poate respecta acest lucru, în viitor, în astfel de cazuri, persoana respectivă va putea fi găzduită în acest centru Respiro’, a subliniat preşedintele CJ, Ionel Bogdan. În context, vicepreşedintele CJ, Radu Trufan a afirmat că Maramureşul, care aplică la acest proiect alături de alte cinci judeţe, are şanse reale să câştige proiectul de finanţare. ‘Suntem unul dintre cele cinci judeţe care aplică pentru acest program. Sunt şanse mari de a câştiga acest proiect. Beneficiarii pot fi găzduiţi timp de 25 de zile în acest centru pilot, perioadă în care asistenţii personali au siguranţa că persoanele cu dizabilităţi vor fi bine îngrijite. Clădirea pe care urmează să o punem la dispoziţia DGASPC Maramureş este în cartierul Ferneziu din municipiul Baia Mare, dar se află într-o stare avansată de degradare, aşa că va fi reabilitată şi utilizată pentru a oferi aceste servicii sociale atât de necesare’, a precizat Radu Trufan. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş va participa luni, 18 ianuarie, la selecţia publică de proiecte în cadrul Programelor de Interes Naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Centrul Respiro va fi un proiect pilot care va avea o capacitate de minim patru locuri, camerele urmând să fie dotate cu câte un pat. Valoarea totală a proiectului este de 1.483.023,67 lei, din care 552.000 fonduri nerambursabile, cofinanţarea Consiliului Judeţean Maramureş fiind de 931.023,67 lei Potrivit aceleiaşi surse, la nivelul judeţului Maramureş sunt 17.666 de persoane adulte încadrate într-un grad de handicap, din care 5.928 persoane adulte încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal, iar dintre acestea 2.768 de adulţi cu dizabilităţi beneficiază de serviciile unui asistent personal. Aceste persoane au nevoie de sprijin permanent.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks