AcasăStiri generaleBraşov: Microbuze puse la dispoziţia persoanelor greu deplasabile pentru accesul la vaccinarea...

Braşov: Microbuze puse la dispoziţia persoanelor greu deplasabile pentru accesul la vaccinarea împotriva COVID-19

Primăria Braşov pune la dispoziţia persoanelor greu deplasabile, în vederea vaccinării împotriva COVID-19, două microbuze, echipate corespunzător, cele câteva sute de beneficiari urmând să fie programaţi pentru imunizare începând de săptămâna viitoare. Viceprimarul Flavia Boghiu a precizat, joi, că este vorba despre câteva sute de persoane, greu deplasabile sau fără aparţinători, aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei, care vor fi sprijiniţi să se programeze pe platforma de vaccinare şi să fie transportaţi la centrele de care aparţin. Cu acest prilej, Boghiu a menţionat că, în trei zile de la debutul etapei a II-a a campaniei de vaccinare, au fost epuizate toate dozele repartizate centrelor de vaccinare. La rândul său, directorul DAS Braşov, Monica Chelban, a precizat că de acest sprijin vor putea beneficia 500 de persoane cu handicap locomotor, plus cele dependente, cărora li se adaugă persoanele care nu au figurat, până în prezent, în evidenţele instituţiei. În ce priveşte programările, acestea vor fi făcute de reprezentanţii DAS pentru cei care nu reuşesc să se înregistreze pe platforma de vaccinare prin intermediul medicilor de familie sau a aparţinătorilor, a menţionat Chelban. Ea a amintit că, în ultima săptămână, colegii săi au făcut campanie de informare privind vaccinarea pentru aproximativ 1.500 de persoane În ce priveşte căminul de bătrâni din subordinea DAS, ea a afirmat că aproximativ 75% dintre beneficiari au fost vaccinaţi, adică 54 de persoane, restul având afecţiuni care îi împiedică să se imunizeze – fiind vorba inclusiv de vârstnici care au fost internaţi în spitale cu COVID-19, precum şi persoane care nu şi-au dat acordul pentru această etapă. Vaccinarea vârstnicilor a fost efectuată de către echipe mobile, care, în prezent, efectuează şi vaccinarea la centrul pentru persoanele fără adăpost din subordinea Primăriei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks