Jandarmii tulceni au intervenit, duminică, în două cazuri de violenţă domestică în care au fost implicate femei care doresc să-şi părăsească bărbaţii, se arată într-un comunicat de presă remis luni de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ). În primul caz a fost implicată o femeie, în vârstă de 45 de ani, care a declarat că fostul său iubit a ameninţat-o cu acte de violenţă dacă se va despărţi de el, după ce anterior el a făcut acelaşi lucru la locul ei de muncă. În al doilea caz, victima, o femeie în vârstă de 29 de ani, a chemat jandarmii după ce a fost agresată fizic şi verbal de soţul ei care a izgonit-o din casă. Potrivit comunicatului IJJ, pe numele bărbatului care a ameninţat-o pe fosta iubită s-au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, iar în cel de-al doilea caz, jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.