Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat luni, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene, discuţiile vizând strategia de distribuire de vaccinuri anti-COVID către ţări din afara UE, cazul Navalnîi şi recentele proteste din Rusia, relaţiile transatlantice, evoluţiile recente privind Turcia, zona Golfului, Hong Kong, Venezuela, relaţia UE-Egipt, a informat MAE. De asemenea, miniştrii de Externe au abordat subiecte legate de diplomaţia climatică şi relaţiile UE-Regatul Unit în domeniul politicii externe şi de securitate, în cadrul unei discuţii informale la dejun. Ministrul Bogdan Aurescu a făcut şi o prezentare a evoluţiilor recente privind înfiinţarea şi găzduirea de către România a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC), arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES. Totodată, şefii diplomaţiilor europene au avut un schimb informal de opinii cu ministrul japonez de Externe, Toshimitsu Motegi. Potrivit MAE, ministrul Aurescu a reiterat susţinerea pentru crearea unui mecanism de sprijin al statelor din vecinătate în procurarea vaccinurilor anti-COVID, subliniind importanţa solidarităţii, precum şi faptul că securitatea sanitară a UE depinde de cea a regiunii extinse. El a evidenţiat, de asemenea, necesitatea ca UE să acorde sprijin statelor partenere în domeniul comunicării strategice pentru combaterea dezinformării în legătură cu lupta împotriva pandemiei şi vaccinarea anti-COVID. Cu privire la cazul Navalnîi, oficialul român a condamnat, din nou, arestarea acestuia şi s-a alăturat celorlalţi miniştri de Externe europeni care au cerut eliberarea sa cât mai curând. El s-a referit la foarte recentele acţiuni ‘nedemocratice’ ale autorităţilor ruse de reprimare a libertăţii de exprimare şi de a manifesta paşnic. Bogdan Aurescu a reafirmat nevoia unei abordări unitare, principiale şi coordonate a dialogului UE cu Rusia, orice contacte ale oficialilor europeni cu autorităţile de la Moscova trebuind să fie pregătite minuţios, transparent şi în conformitate cu interesele şi principiile politicii europene comune, precizează MAE. Referitor la relaţiile transatlantice, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat susţinerea puternică a României pentru obiectivul UE de a aprofunda coordonarea şi dialogul cu SUA. În cadrul dialogului cu ministrul de Externe nipon, el a salutat viziunea Japoniei pentru o Regiune Indo-Pacifică Liberă şi Deschisă (Free and Open Indo-Pacific Region) şi a împărtăşit obiectivele acesteia privind o ordine internaţională bazată pe reguli, respectul pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Aurescu a exprimat susţinerea României pentru o abordare strategică a UE pentru regiunea Indo-Pacifică, elaborată în sinergie cu partenerii cu interese comune, precum SUA, Japonia, Australia, India sau ASEAN. Bogdan Aurescu a arătat că atingerea obiectivelor Acordului de la Paris şi obţinerea de rezultate palpabile la reuniunea COP 26 din acest an necesită o acţiune europeană coerentă şi coordonată cu eforturile statelor partenere şi depinde în mod fundamental de valorificarea parteneriatelor internaţionale cu marii aliaţi strategici, dar şi de cooperarea cu alte state în curs de dezvoltare. El a reiterat, în context, importanţa deciziei SUA de a reveni ca stat parte la Acordul de la Paris. De asemenea, el a evidenţiat că abordarea UE trebuie să fie realistă şi adaptată la contextele individuale specifice ale statelor terţe, inclusiv cele din Parteneriatul Estic, în special în ceea ce priveşte calibrarea aşteptărilor Uniunii în materie de reforme şi stat de drept, pe de o parte, şi cele în domeniul tranziţiei energetice şi climatice, pe de altă parte. Aurescu a prezentat iniţiativa României privind înfiinţarea şi găzduirea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC) la Bucureşti. Acesta va funcţiona, în primă fază, ca instituţie naţională în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, urmând a fi deschis participării altor sate din UE, NATO sau parteneri care doresc să se alăture demersului, pentru coordonarea acţiunilor şi bunelor practici în materie la nivelul tuturor actorilor relevanţi, a explicat MAE. În cadrul dejunului informal, şeful diplomaţiei române a salutat primul schimb de opinii cu privire la viitorul cadru de cooperare UE-Regatul Unit privind politica externă şi de securitate, subliniind că este necesară o reflecţie internă aprofundată, cu implicarea constantă a miniştrilor de Externe ai statelor UE. ‘A subliniat în acelaşi timp că va fi opţiunea Regatului Unit să solicite crearea unui cadru formal de cooperare în acest domeniu. Bogdan Aurescu a arătat că există deja o serie de domenii unde atât UE, cât şi Regatul Unit au interese şi obiective comune de politică externă şi de securitate. A mai arătat că Regatul Unit rămâne un partener important al UE, în faţa căruia, însă, UE trebuie să îşi menţină unitatea de abordare şi a cooperării în domeniul politicii externe şi de securitate. A subliniat că va fi important să nu existe formate variabile sau chiar competitive care ar putea afecta coerenţa cooperării Uniunii cu Regatul Unit în domenii relevante de politică externă şi securitate’, mai precizează MAE.