Primăria Municipiului Iaşi a informat, marţi, că a fost notificată de Veolia Energie privind posibilitatea încetării relaţiilor contractuale dintre municipalitate şi operatorul sistemului centralizat de termoficare, ca urmare a rezultatelor financiare nesatisfăcătoare din 2020 şi din anii precedenţi. Conducerea Primăriei Iaşi subliniază, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în ultimii ani au fost căutate, împreună cu Veolia Energia Iaşi, mai multe soluţii care să asigure funcţionarea sistemului de termoficare şi care, în acelaşi timp, să nu implice costuri suplimentare pentru populaţie. Conform sursei citate, dialogul dintre Primăria Municipiului Iaşi şi Veolia Energie Iaşi a fost permanent şi constructiv, aspect dovedit de cele 13 acte adiţionale încheiate în ultimii aproape 10 ani, acte adiţionale care au presupus inclusiv ajustarea subvenţiei suportate de municipalitate. ‘În aceste condiţii, conducerea Primăriei Municipiului Iaşi înţelege că la această situaţie financiară complicată invocată de Veolia Energie Iaşi în adresa menţionată au contribuit o serie de factori obiectivi, care nu au depins de cele două părţi, precum: schimbările climatice, încălzirea vremii ducând la reducerea consistentă a cantităţii de agent termic furnizate populaţiei şi celorlalţi clienţi; modificările legislative care au dus la scăderea cotei de cogenerare plătită operatorului; eficientizarea sistemului de producere şi distribuţie a agentului termic ca urmare a investiţiilor importante făcute atât de operator, cât şi, mai ales, de municipalitate, în special cu fonduri europene; impactul creşterilor salariale ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, precum şi impactul creşterii altor costuri’, se menţionează în comunicatul de presă. Reprezentanţii municipalităţii precizează că în prezent iau în calcul două scenarii de lucru. ‘Mai întâi, prin dialog şi negociere oneste, Primăria Municipiului Iaşi va încerca să găsească împreună cu Veolia Energie Iaşi, în regim de urgenţă, respectiv până la sfârşitul lunii aprilie a acestui an (aşa cum se menţionează şi în adresă), o soluţie convenabilă pentru ambele părţi şi sustenabilă atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic. În al doilea rând, dacă o astfel de soluţie nu va putea fi identificată, Primăria Municipiului Iaşi este pregătită pentru preluarea activităţii de termoficare, aşa cum s-a întâmplat şi în 2010 – 2011, într-o manieră care să asigure continuarea furnizării serviciilor, păstrarea angajaţilor, continuarea investiţiilor cu fonduri locale şi europene şi pregătirea unor investiţii noi, cu fonduri nerambursabile, în retehnologizarea CET Holboca prin trecerea de la cărbune la gaz metan şi crearea unor sisteme de producţie cu surse regenerabile, în conformitate cu directivele europene în domeniile energiei şi mediului’, se precizează în comunicatul de presă. Conducerea Primăriei Iaşi susţine că este necesară găsirea unei modalităţi mai adecvate de comunicare şi colaborare între municipalitate, Veolia Energie Iaşi şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. ‘Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi va susţine şi în continuare un dialog permanent cu Veolia Energia Iaşi şi cu angajaţii companiei în vederea continuării şi finalizării urgente a negocierilor şi este convinsă că atât reprezentanţii Veolia Energie Iaşi, cât şi ai Veolia România îşi doresc continuarea unei relaţii contractuale care, în ultimii aproape 10 ani, a decurs normal şi cu reale beneficii pentru comunitatea ieşeană. Nu în cele din urmă, conducerea Primăriei asigură locuitorii oraşului că nu există niciun pericol de întrerupere a furnizării agentului termic şi nici a investiţiilor, cu fonduri locale şi europene, în modernizarea sistemului de termoficare’, se mai spune în comunicatul de presă al Primăriei Iaşi.