Maratonul de la Boston, anulat pentru prima oară în 2020 din cauza COVID-19, a fost planificat în acest an pentru data de 11 octombrie atât timp cât cursele de şosea vor fi permise în planul de redeschidere al autorităţilor statului Massachusetts, transmite Reuters. Dimensiunea unuia dintre cele mai prestigioase maratoane din lume, care atrage de obicei peste 30.000 participanţi din toată lumea, urmează să fie stabilită în perioada următoare, a anunţat Asociaţia de atletism din Boston (BAA). ”Dacă vom fi capabili să organizăm o cursă în luna octombrie, siguranţa participanţilor, voluntarilor, spectatorilor şi a membrilor comunităţii va fi primordială. Vom continua să fim ghidaţi de ştiinţă şi de colaborarea noastră continuă cu oficialii locali, de stat şi de sănătate publică”, a declarat Tom Grilk, directorul executiv al BAA. Organizatorii au precizat că planul maratonului trebuie aprobat de opt primării aflate pe parcursul probei de 42,195 km. Maratonul de la Boston, care s-a extins spre suburbia Hopkinton, s-a organizat fără întrerupere din anul 1897, până la ediţia din 2020, care a fost anulată. Ediţia 2021, care în mod tradiţional avea loc în aprilie, a fost amânată pentru luna octombrie.