AcasăStiri generaleHunedoara: Aproape 7,7 milioane de euro pentru modernizarea a trei şcoli din...

Hunedoara: Aproape 7,7 milioane de euro pentru modernizarea a trei şcoli din Deva

Două şcoli generale şi o creşă din municipiul Deva vor fi reabilitate şi modernizate în baza unor proiecte finanţate cu fonduri europene în valoare de peste 7,69 milioane euro, câştigate de administraţia publică locală, a informat vineri Primăria Deva. Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru cele trei obiective de investiţii, ajunse la faza de proiect tehnic. Este vorba despre Şcoala Gimnazială ‘Andrei Şaguna’ – şcoală europeană, Şcoala generală de la Colegiul Naţional Pedagogic ‘Regina Maria’ şi despre Creşa Deva. ‘Valoarea totală a acestor investiţii pentru unităţile de învăţământ este de 37,69 milioane lei, cu TVA, adică 7,69 milioane euro. La finalul implementării celor trei proiecte vom avea clădiri moderne, echipate cu o infrastructură educaţională de calitate’, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea. Cele trei obiective de investiţii sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks