Poliţiştii ilfoveni au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 14.500 lei, pe parcursul ultimelor 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, a informat duminică Instituţia Prefectului. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţean, în cadrul misiunilor derulate în sâmbătă, 108 poliţişti, alături de 73 de poliţişti locali şi membri ai Grupei de coordonare a măsurilor de combatere COVID-19, au verificat 363 de societăţi comerciale şi 185 de mijloace de transport persoane. De asemenea, au fost legitimate 1.337 de persoane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. Au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale, în temeiul Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii şi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie. ‘În cadrul acţiunilor au avut loc şi activităţi preventive de informare. Principalul obiectiv al măsurilor luate este protejarea sănătăţii cetăţenilor, şi nu aplicarea de sancţiuni, dar în situaţiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus în timpul stării de alertă, se vor dispune măsuri de sancţionare atât a persoanelor fizice, cât şi juridice, inclusiv de suspendare a activităţii unor operatori economici’, a menţionat sursa citată.