Primăria Sectorului 3 a livrat materiale de curăţenie, dezinfecţie, măşti de protecţie pentru elevi şi cadre didactice, a precizat Primăria Sectorului 3, miercuri, la solicitarea AGERPRES, în contextul în care, din 8 februarie, când începe semestrul al II-lea, majoritatea copiilor vor merge la şcoală. În conformitate cu prevederile Ordinului Comun nr.5.487/1.494/31.08.2020 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi al Ministerului Sănătăţii, în vederea asigurării desfăşurării în bune condiţii a semestrului II aferent anului şcolar 2020-2021, în cadrul celor 66 de unităţi de învăţământ de stat aflate în raza Sectorului 3, s-au luat mai multe măsuri. Primăria Sectorului 3 a livrat materiale de curăţenie, dezinfecţie, măşti de protecţie pentru elevi şi cadre didactice, dispensere, lămpi cu UV, viziere de protecţie, mănuşi, recipiente pentru deşeuri şi acoperitoare încălţăminte de protecţie. De asemenea, au fost montate separatoare de protecţie conform solicitărilor unităţilor de învăţământ, a fost înlocuit mobilierul şi s-a efectuat dezinfecţie ori de câte ori s-a solicitat din partea unităţilor de învăţământ, a menţionat autoritatea locală. Primăria Sectorului 3 a informat că a livrat către toate unităţile de învăţământ laptopuri şi/sau PC-uri pentru fiecare clasă de curs, tablete grafice pentru profesorii ce predau anumite discipline care se pretează acestui tip de echipament şi camere web. În prezent se află în derulare, spre finalizare, proceduri de achiziţii cu finanţare din fonduri europene prin două programe, ambele legate de îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domenii ca e-educaţie, e-sănătate şi e-cultură şi de asigurarea necesarului de echipamente/dispozitive electronice pentru desfăşurarea activităţii didactice în mediul online, precum şi de echipamente de protecţie medicală, dezinfectanţi pentru toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, a adăugat Primăria Sectorului 3.