Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 5.331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 879.992 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.349 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 758 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, miercuri, cinci dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. MAI a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate. GCS transmite că trebuie luate în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.