Jandarmii harghiteni au fost solicitaţi, vineri dimineaţa, să intervină pentru îndepărtarea unui urs care a fost văzut pe o stradă din localitatea Sâncrăieni, dar animalul nu a mai fost găsit de patrula ajunsă imediat la faţa locului. ‘Apelul a fost făcut de către o femeie care semnala posibila prezenţă a unui urs pe o stradă din comuna Sâncrăieni. La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, dar nu a fost găsit niciun urs şi nu au fost observate nici urme ale trecerii acestuia. Patrula a mai rămas pentru o perioadă în zonă, pentru a se asigura că totul este în regulă’, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, Gheorghe Suciu. Locuitorii din zonă au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT, trimis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita. Este primul apel prin care jandarmii sunt solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea urşilor din zonele locuite şi primul mesaj RO-ALERT care semnalează prezenţa respectivelor animale în localităţi. Anul trecut, la nivelul dispeceratului IJJ Harghita au fost înregistrate 194 astfel de apeluri, dar în unele cazuri urşii părăsiseră zonele locuite. Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.