Deva, 7 feb/ Agerpres/ – Un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Hunedoara a fost reţinut duminică după-amiază de poliţişti pentru 24 de ore, după ce a agresat un copil de 13 ani aflat într-un parc din localitate, trântindu-l de pământ. Echipa de ordine publică trimisă la faţa locului a stabilit că incidentul a avut loc după ce copilul agresat şi fiul agresorului, în vârstă de 7 ani, s-au certat. La scurt timp, tatăl copilului mai mic s-a dus în locul unde se afla băiatul mai mare, l-a ridicat şi apoi l-a trântit de pământ. ‘În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta şi, într-un moment de furie, l-a trântit la pământ, după care a plecat’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu. Copilul agresat a fost preluat de un echipaj al Ambulanţei şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat. Din primele investigaţii, se pare că băiatul nu ar fi suferit leziuni grave, starea sa de sănătate fiind apreciată drept una bună, a precizat reprezentantul IPJ Hunedoara. Pe de altă parte, fiul agresorului, care a fost şi el lovit de tatăl său, a fost solicitat la sediul Poliţiei Hunedoara pentru a fi audiat ca victimă a violenţei în familie, în prezenţa reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara. Din cercetări a mai rezultat că băiatul de 13 ani, trântit de pământ, este nepot al agresorului, bărbatul fiind unchi al copilului. În urma anchetei, bărbatul a fost reţinut, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe şi violenţă în familie, dar şi de tulburarea liniştii şi ordinii publice, deoarece fapta a fost comisă într-un loc public.