O echipă de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) a fost premiată la un concurs internaţional de studii de caz organizat de Georgetown University din Washington DC (SUA). ‘O echipă de studenţi reprezentând Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) a obţinut premiul ‘runner-up’ al concursului internaţional de studii de caz organizat de Georgetown University din Washington DC (SUA). Echipa formată din studenţii Domokos Ferenc (Management, anul 2), Csenteri Andras Gergely (Informatică economică, anul 2), Gyorgy Akos (Finanţe şi bănci, anul 3) şi Izsak Reka (Finanţe şi bănci, anul 3) a avut o performanţă excepţională în faza grupelor, devansând echipele unor universităţi de renume, precum City University of Hong Kong sau Universidad Panamericana, ajungând în final pe locul doi al grupei după echipa reprezentând Maastricht University din Olanda’, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de UBB. Potrivit sursei citate, finala competiţiei a fost câştigată de către echipa de la University of Toronto din Canada. ‘Pe lângă premiul ‘runner-up’, echipa UBB a câştigat şi premiul special al competiţiei ‘People’s Choice Award’ pentru cel mai bun video de introducere. Echipa UBB a fost coordonată de către prof. dr. Szasz Levente, conf. dr. Gyorfy Lehel-Zoltan şi lect.dr. Racz Bela-Gergely’, se precizează în comunicat. Concursul internaţional de studii de caz McDonough Business Strategy Challenge a avut loc în perioada 2 – 6 februarie, în mediul online, şi a reunit 19 universităţi de prestigiu cu profil economic de pe continentele american, european, asiatic şi australian.