Acasă55Kelemen Hunor - întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii: Trebuie să avem obiective...

Kelemen Hunor – întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii: Trebuie să avem obiective mai ambiţioase

Menţinerea parteneriatului dintre România şi Marea Britanie în această perioadă dificilă a fost una dintre temele discuţiilor care au avut loc marţi între vicepremierul Kelemen Hunor şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble. ‘Astăzi l-am primit pe Excelenţa Sa domnul Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, cu care am avut o discuţie, printre altele, despre provocările pandemiei de coronavirus şi etapa de tranziţie post-Brexit. Este important să putem menţine un parteneriat bun între cele două ţări în aceste momente dificile, dar trebuie, de asemenea, să avem şi obiective mai ambiţioase: în domeniile în care este posibil, trebuie să progresăm, să exploatăm noi oportunităţi’, a scris Kelemen Hunor pe Facebook. Prin urmare, a arătat vicepremierul, este necesară o orientare spre o cooperare mai strânsă între România şi Regatul Unit al Marii Britanii în domeniul managementului ecologic şi dezvoltării durabile, al eliminării inechităţilor sociale şi al elaborării unei strategii de gestionare a situaţiei romilor. ‘Ambasadorul a spus că instituţia pe care o conduce acordă o atenţie specială combaterii traficului de persoane şi a infracţiunilor comise împotriva minorilor. Mi-a adresat rugămintea, ca şi Guvernul României să-şi concentreze resursele asupra acestora. Am fost de acord cu domnul Andrew Noble că obiectivele formulate de coaliţia de guvernare la care participă şi UDMR sunt orientate spre viitor’, a mai afirmat vicepremierul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks