AcasăStiri generaleCluj: Preşedintele CJ a cerut demisia unui membru supleant în Consiliul de...

Cluj: Preşedintele CJ a cerut demisia unui membru supleant în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, a cerut demisia din funcţie a unui membru supleant în Consiliul de Administraţie (CA) al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ‘Leon Daniello’, membru al PNL, numit în funcţie în urmă cu două zile, de către CJ Cluj. Decizia lui Alin Tişe vine în urma criticilor apărute după numirea Claudiei Ardelean în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ‘Leon Daniello’. ‘Regret nespus incidentul. Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat’, a precizat Tişe, potrivit unui comunicat trimis, miercuri, de CJ Cluj. Preşedintele CJ Cluj mai arată că a procedat astfel pentru a nu exista nicio suspiciune. ‘Din punct de vedere profesional, doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăţi (din care una de Drept) şi are o pregătire foarte bună. Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă ţin de viaţa privată a persoanei respective. În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri’, a mai declarat Alin Tişe, conform comunicatului CJ Cluj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks